”De multe ori, în cazul unor tulburari de dezvoltare, capacitatea de a interpreta și de a raspunde mesajelor din lumea inconjuratoare este semnificativ afectată.„
Interacțiunea cu ceilalți devine o provocare întrucât gesturile, cuvintele și emotiile celorlalți sunt de nedeslusit sau prea puțin înțelese.
În ceea ce privește tulburarea de spectru autist putem înțelege mai bine în ce fel este efectata aceasta arie făcând referire la criteriile de diagnostic regasite în DSM V – Manualul de diagnostic și statistica a tulburarilor mintale al Asociatiei Americane de Psihiatrie.
La nivelul comunicarii nonverbale: lipsa sau înțelegerea scazuta a gesturilor celorlalți, lipsa sau utilizarea rara a proprilor gesturi pentru a-si comunica nevoile (exemplu: nu răspunde când părintele intinde mainile pentru a-l lua în brațe, nu folosește mana sau degetul pentru a indica obiectul dorit); prezenta anormalitatilor contactului vizual, adică nu privește în ochi alte persoane sau, dimpotriva și mai rar, exista un contact vizual prea mult mentinut și ineficient modulat; expresie faciala monotona.
La nivelul comunicarii și relationarii: incapacitate sau capacitate redusa de a răspunde sau initia o conversație/intereactiune sociala, lipsa dorintei de a-si impartasi interesele si emotiile și dificultatea de a-si raporta comportamentul la diversele contexte sociale.
Absenta totala sau intarzierea în dezvoltare limbajului vorbit reprezintă un semnal de alarma pentru părinți și, deseori, este principalul motiv pentru care acestia solicita o evaluare.
Evaluarea timpurie și interventia precoce reprezintă abordarea optima atunci când exista un ritm atipic de dezvoltare a limbajului pe fondul diferitelor tablouri de dizabilitate – dizabilitate intelectuala, neuromotorie, tulburare de spectru autist.
Evaluarea se realizeaza prin raportarea achizitiilor obsevate și a varstei cronologice la normele/etapele de dezvoltare a limbajului, etape delimitate în literatura de specialitate (psihologia dezvoltarii, psihologia varstelor). Acest demers tine cont și de diferențele interindividuale obișnuite în procesul de achiziție a limbajului.
În fata unui tablou clinic de aceasta natura, în care intarzierea în dezvoltarea limbajului apare ca manifestare secundara a unui tablou de dizabilitate, programul terapeutic este unul complex care, de multe ori, presupune mai mulți specialisti și mai multe directii de recuperare: terapie de invatare, terapie de integrare senzoriala, terapie de grup, terapia tulburarilor de limbaj.
In procesul terapeutic, pentru dezvoltarea limbajului și comunicarii, ne focusam pe:
– capacitatea copilului de a cere – prin indicarea cu degetul sau folosirea cuvintelor care denumesc obiectele dorite.
– capacitatea de imitare vocala – repetarea a ceea ce aude, în absenta obiectului, pentru a crește atenția auditiva și a imbunatati pronuntia.
– identificarea și denumirea obiectelor din mediu – ca raspuns la o întrebare sau ca un comentariu bazat pe ceea ce copilul observa în mediu: obiecte, imagini, culori, părți ale corpului, acțiuni, cifre, forme geometrice, litere.
– capacitatea de a răspunde la o întrebare și de a menține o conversație – capacitatea de a completa cu cuvintele potrivite propoziții, de a răspunde la intrebari de genul: cine, care, ce, unde, cum.
În cazul copilului cu abilitati verbale expresive apare deseori ecolalia, adică repetarea imediata sau cu intarziere a cuvintelor și frazelor, în sau în afara contextului. De asemenea, de multe ori, ritmul, tonul sau accentul sunt anormale. Persista dificultatiile în folosirea corecta a pronumelor (ex. eu/tu) și dificultatile în a adresa întrebări, deseori fiind vorba despre întrebări repetitive.
Exercitiile de respirație realizate în vederea educarii echilibrului dintre inspir și expir și cele pentru antrenarea musculaturii organelor implicate în actul vorbirii se regasesc și ele ca obiective în cadrul procesului terapeutic. Scopul final este structurarea unor abilitati functionale de comunicare.
În activitatea desfasurata și în interacțiunea specifica pe care o dezvoltam cu copiii aflati în terapie ne ghidam după repere specifice:
Identificam și folosim intaritori/recompense.
Formulam simplu cerintele – urmărind indeplinirea lor pana la capăt.
Nu asociem numele copilului cu o cerinta sau cu „Nu”.
Nu retragem cerinta și nu permitem accesul la recompene atunci când un comportament opozant/disruptiv apare.
Echipa terapeutica este compusa din copil, terapeuti și părinți, cei din urma fiind mereu informați cu privire la evolutia terapiei, cu privire la obiectivele aflate în lucru și sustinuti/ghidati a continua și acasă tipul de interventie benefică dezvoltarii copilului și dabandirii de către acesta a cât mai multe aptitudini de viața independenta.
Nicoleta Ilies
Psiholog clinician