Comportamentul unui copil cu o tulburare de dezvoltare (spectru autist, sindrom genetic, retard mental) poate fi, de multe ori, disruptiv, cu crize comportamentale ample si repetitive, mai ales in prima faza a recuperarii.
Toate acestea, prin indezirabilitatea lor sociala, restrang cu mult accesul parintilor in diverse spatii comunitare…de la bunica atentionata la biserica din cauza comportamentului “nepotrivit” al nepotului, la mama care trebuie sa isi abandoneze cumparaturile de zi cu zi, mult prea des, din cauza privirilor iscoditoare si, uneori, a comentarilor rautacioase ale celorlalti, la tatal care “negociaza’’ cu educatoarea fiecare zi de prezenta a copilului la gradinita.

Eforturile acestor familii sunt imense. La inceput e drumul anevoios de la primele suspiciuni pana la primirea unui diagnostic, gasirea unor solutii privind formele de interventie disponibile, intalnirea specialistilor potriviti. In multe cazuri, unul dintre parinti renunta la locul de munca anterior pentru a se putea ocupa in permanenta de copilul sau cu nevoi speciale, iar eforturile financiare sunt, in cele mai multe cazuri, covarsitoare.

Toate acestea modifica o serie intreaga de obiceiuri de viata: alta rutina zilnica, de multe ori alt regim alimentar, cu multe restrictii, costuri financiare suplimentare. Terapia de recuperare presupune drumuri intre mai multe locatii, mai multi terapeuti, iar dupa ce toate aceste eforturi eroice sunt facute zi de zi, clipa de clipa, de prea multe ori, acesti parinti sunt nevoiti sa indure si o forma sau alta de blamare sociala. A razbi astfel intr-un asemenea context, devine o demonstrare constanta de curaj si perseverenta neobosita.

Gandurilor cu privire la prezentul si viitorul propriului copil, la resursele pe care le pot accesa, la problemele care se intrezaresc se adauga si aceasta presiune sociala. Mult prea des, un strain aflat alaturi intr-un magazin sau intr-un mijloc de transport in comun, un vecin de bloc, o ruda indepartata interpreteaza comportamentul copilului in baza parerilor limitate si eronate ca fiind doar un semn de “proasta-crestere” si, cu prea mare usurinta, isi permit sa isi impartaseasca aceasta opinie “avizata” parintilor.

Spre acesti parinti, aflati sub o presiune constanta si a caror munca este asidua, ne indreptam, cu atat mai mult astazi, gandurile si aprecierile – ZIUA INTERNATIONALA DE CONSTIENTIZARE A AUTISMULUI

Nicoleta Ilies.
Psiholog Clinician