Povestea lui Ștefan

Nu era o liniște obișnuită. Era o liniște care îngrijora, care ridica semne de întrebare, care îi ținea pe părinți treji noaptea. Înainte să ajungă la noi, mersesem deja pe la medicul psihiatru, unde primiseră un diagnostic: tulburare de spectru autist. Un diagnostic care schimbă felul în care privești viitorul copilului tău — dacă nu știi că există și un drum înainte.

De unde am pornit

Ștefan nu vorbea, nu inițiase niciodată contact vizual și explora mediul cu o reținere care îl ținea departe de tot și de toți. Când nu reușea să-și exprime nevoile sau emoțiile, devenea retras, uneori anxios. Lumea din jurul lui părea că nu îl ajunge — și nici el nu reușea să ajungă la ea.

Prima ședință s-a desfășurat împreună cu tatăl. Am prezentat activitățile și obiectivele, le-am oferit părinților primele repere despre cum pot lucra cu Ștefan și acasă. Băiețelul a explorat puțin camera, cu ochi atenți, dar fără să se deschidă. Era prudent. Și asta era firesc.

Procesul terapeutic

După evaluarea inițială — care i-a ajutat pe părinți să înțeleagă mai bine ce înseamnă diagnosticul și cum pot sprijini concret copilul — a fost construit un plan de intervenție personalizat.

În primele șase luni, Ștefan a venit de două ori pe săptămână. Prioritatea nu era limbajul — era siguranța. Întâi trebuia ca Ștefan să simtă că spațiul terapeutic e al lui, că terapeuta e cineva de încredere, că poate să exploreze fără teamă. Abia după ce această fundație s-a consolidat a început terapia comportamentală propriu-zisă: abilități de prezență, utilizarea funcțională a obiectelor, comportamente adaptate.

La șase luni a venit o reevaluare, iar planul a fost ajustat. La programul individual s-a adăugat și o ședință săptămânală de terapie de grup — un pas esențial pentru că Ștefan trebuia să învețe nu doar să comunice, ci să o facă și în prezența altor copii.