Povestea lui Codrin

Codrin avea 4 ani când îngrijorarea părinților a atins un punct critic. Nu vorbea deloc. Orice încercare de a-l stimula să spună ceva — orice cuvânt — părea să nu ajungă nicăieri. Când nu primea jucăriile dorite sau i se lua ceva din mână, reacționa prin tantrumuri intense. La grădiniță, era lăsat să se joace singur, orientat spre propriile interese — numere, litere, animale — fără ca cineva să fie cu adevărat preocupat de integrarea lui.

Părinții încercaseră deja un program de terapie de recuperare. Răspunsul pe care l-au primit a fost devastator: „Cu copilul dumneavoastră nu se poate lucra."

Cu acest bagaj au venit la Life Therapy Clinic — ambii părinți, împreună — căutând pe cineva care să îl accepte pe Codrin așa cum era și să creadă că există un drum înainte.

La prima ședință, Codrin a explorat liber sala alături de mama lui. S-a îndreptat instinctiv spre ceea ce îl atrăgea: numere, litere, animale. Iar terapeuta Raluca a văzut în asta nu o limitare, ci un punct de plecare.

Procesul terapeutic

Terapia a început cu trei ședințe pe săptămână și cu un principiu simplu: pornești de unde este copilul, nu de unde vrei tu să fie. Raluca a observat de la început că Codrin avea un potențial cognitiv real — avea nevoie doar să fie ajutat să îi dea glas.

Primele activități s-au construit în jurul intereselor lui — denumind obiecte, forme, culori, animale. Treptat, Codrin a început să reproducă imitativ cuvintele rostite de terapeută, asociindu-le cu contexte concrete. Fiecare ședință era însoțită și de tantrumuri — fie pentru că nu înțelegea ce i se cerea, fie pentru că o activitate se schimba înainte să fie gata. Aceasta este partea onestă a terapiei pe care Raluca o numește direct: progresul nu e niciodată o linie dreaptă.

La un moment dat a apărut și o perioadă de stagnare, când Codrin a descoperit că comportamentele agresive îi aduceau atenție sau îl ajutau să evite sarcinile care nu îl interesau. A trebuit lucrat și pe asta — cu răbdare și consecvență.